Am răscolit fumul de țigară care îmi inunda nările.Plecase, și nu lăsase în urmă decât bucle de aer toxic.Amorțită în starea de nepăsare, am deschis geamul și am lăsat să pătrundă aerul curat, aerul care avea să-mi curețe sufletul și gândul.
Am mai închis o ușă în viața mea, am lovit încă o dată șansa de a mă schimba și am pierdut cursul realității.
M-am deprins cu greu de gândurile haotice pe care nu puteam să le capturez.La fiecare încercare îmi alunecau printre degete și mă păcăleau în cel mai obsesiv mod.
Curând,am hotărât să apelez la cea mai bună prietenă.Nu aveam telefon,nu puteam practica comunicarea prin rețelele de socializare,dar puteam să mă consolez cu propriile gânduri.
Mă aștepta demult...Să îi trasnform monotonia în care era prinsă în ceva mult mai captivant,și să șterg praful de pe ea.
Era așezată pe măsuța de cafea din colțul camerei,pe care nu o foloseam în alte scopuri pentru că mă vedeam o adevărată antisocială sătulă de controlul pe care ceilalți încearcă să îl aibă asupra mea.Nu foloseam măsuța de cafea pentru că nu avem cui să-i servesc cafeaua.
Pe suprafața sticloasă îmi zăream chipul de fiecare dată când schimbam ceva în viața mea.Așa cum oamenii își tund părul atunci când are loc o schimbare în spectrul variației vieții lor,eu am ales să-mi pun viața într-un joc.
VIAȚA MEA ERA ÎN JOCUL DE ȘAH.Cu tabla împestrițată mă înțelegeam cel mai bine...
