Când sufletul este însuflețit...

Nu ai decât o stradă lungă,foarte lungă,al cărui capăt nu-l poți desluși. Ai în față o ceață imensă care dăinuie deasupra ta,dar tu nu o poți vedea decât în depărtare.Nu o simți.În schimb, încerci doar să te gândești cum se simt cei care sunt prinși în această imensă pânză de păianjen.Tu vei fi următorul intrus.Mai faci douăzeci de pași,și descoperi că drumul are un capăt.Acum știi de ce toată lumea merge în direcția aia.Picioarele ți se par dintr-odată foarte grele și nu mai ești o pasăre.Acum îți aduci aminte că ți-ai găsit destinația.Tu te îndrepți spre o gară.Ești la granița dintre pasăre și om.Nu știi unde ești și nici nu îți pasă.Nu vrei decât să te descoperi așa cum ești.Îți dorești să te oglindești în ochii celorlalți pentru a te vedea pe tine.

Ai pășit.Ești acolo.Te lovești de niște uși mari,invizibile,care marchează granița dintre tine și oamenii cu adevărați preocupați de viață.Ești ezitant.De ce ești ezitant?Crezi că nu ai nici un rost pe lume, ești deja ferm convins că acesta e doar un alt mod de a fi compătimit de ceilalți chiar dacă ei nu știu nimic despre tine.

Te oprești pentru că ai primit abuziv prea multă informație.Deja ești ațintit,dar tu nu faci nimic.Eviți pentru început privirile celorlalți.E modul strategic în care te manifești.Tocmai te-ai asigurat că automatul de cafea e liber.Stai liniștit! Nu ai nevoie de cafea.Vrei doar un punct de sprijin.Îți pierzi gândurile pentru 15 secunde și uiți tot.În minte îți răsună o linie melodică inventată pe moment care te face să te gândești la succes.Știi și tu că ai nevoie de un imbold care să te facă să nu renunți.

Încetul cu încetul,pupilele tale se dilată,recunoști că ai intrat în transă și aștepți să fi săltat de valul imaginației.Este momentul tău,acela în care încerci să intri în lumea celorlalți.Ai văzut un trompetist pe care nu-l cunoști,dar știi că face asta pentru că ai această putere magnifică de a descifra oamenii la prima vedere.Mereu ai ținut-o pentru tine și nu o vei spune nimănui.Trebuie să ai și tu ceva special,nu?S-a grăbit să prindă trenul anunțat de acea voce ignorată.Sigur nu vrei să devii un astfel de om.Nu vrei să alergi pentru existență pentru că existența e inevitabilă.Vei exista și când vei muri.Doar o umbră care are puterea de a încătușa viața celorlalți.

Se îndreaptă spre tine.De data asta e o fată și e dansatoare într-o trupă de cabaret.Viața ei e prinsă într-o continuitate de nedescris.În fiecare zi, ea e aici.Cumpără cafea,dar nu te observă niciodată.Nu ai încercat să vorbești cu ea oricum.Și nici nu o vei face.Nu mai dă importanță lucrurilor din jur.Are prea multe pe cap în momentul ăsta,se gândește la familie,la factura care trebuie plătită și la mormanul de haine aruncate din dulap pe pat în căutarea unei cămăși neșifonate.Bineînțeles că nu a găsit-o,așa că a îmbrăcat bluza în dungi și a fugit.Nu ar vrea să aibă musafiri acum.Ți-a aruncat o privire.Ai profitat de moment și ai aflat că era speriată de tine.Te recunoaște.Te-a mai văzut undeva,dar nu-și poate aduce aminte unde,pentru că viața ei socială ocupă ultimul lucru din lista priorităților în acest moment.

Următorul om care îți încalcă viziunea este un om obișnuit.Nu găsești nimic care să-l caracterizeze.Ceilalți îi săgetează priviri crude,pline de dezgust.Cei cărora le-a rămas o urmă de bunătate îndrăznesc să se apropie.Îi aruncă o monedă indescifrabilă care poate reprezenta totul pentru acest om.Sărmanul își ridică ochii umezi care aținteau pământul,dar nu apucă să-i spună "mulțumesc" celui care tocmai îi salvase viața și atunci îi îngăduie un gând bun.În mai puțin de o secundă,săgeata a ajuns la cel care a dăruit prelungindu-i colțurile gurii într-un mod involuntar.E momentul în care el tocmai s-a simțit bun.Ție nu-ți vine să crezi că ai fost martorul acestor lucruri.Acesta este motivul pentru care te reîntorci aici în fiecare zi.Nu ai avut nevoie de mai mult de 10 minute.Între timp te-ai perfecționat,iar acum îți e mult mai ușor să identifici oamenii.

O rază de soare și-a făcut loc prin vitraliul clădirii și trenul șuieră ironic în speranța că-și va culege voluntarii care se înrolează spre o viață mai bună.În ochii tăi găsești o licărire pe care e greu să o motivezi.Astăzi,ceva e diferit.O poți simți peste tot în jur.Primul lucru care îți trece prin minte e că asta ar putea fi ziua cea mare,ziua în care te-ai regăsit.Sufletul îți este învăluit în speranță.Ești cusut cu iubire din cap până în picioare.Simți că ai un rost acum.Nu te-ai rătăcit,ești încă aici.Ți-ai ridicat și tu privirea,asemeni omului obișnuit și ai văzut pe cineva care se sprijină de balustrada de la etaj.Vă privește pe toți.Acum se uită la tine,iar tu te simți stânjenit.Te privește direct în ochi și îți transmite un mesaj atât de puternic,încât întreg corpul îți este compromis.Nu ai mai simțit acest sentiment până acum.A dispărut și el acum.Tu ți-ai dezlipit ochii și nu mai vezi decât o învălmășeală de oameni a căror viață nu o mai poți parcurge,dar ai mai multă putere acum.O putere care este neconsumată.Ai fost însemnat simbolic cu cea mai importantă meserie.Acum îți revine în minte imaginea omului de sus.Singurul lucru la care te poți gândi e că ar fi fost un înger,dar îngerii nu vin în gări și nu privesc oameni în ochi.Simți că  ești deosebit acum.Deodată,vrei să devii un astfel de om,un fel de "înger".Acum crezi că a fost așa de simplu...Ție ți-a luat 345 de zile parcurse într-o gară fără ca măcar să urci într-un tren.În schimb, acum ai urcat în cel mai important tren.Este trenul vieții care te va purta peste tot în lume.Poți lua cu tine foarte mulți oameni pentru că ai în spate vagoane cu locuri libere care așteaptă a fi ocupate.Tu tocmai ai hotărât să fii un astfel de om,un ''înger''.Ocupă locurile libere și ia-i în trenul tău pe toți cei care vor să-ți fie alături.

Ți-ai revenit acum...Te îndrepți cu pași mărunți spre ieșire parcă hipnotizat de tot ceea ce s-a întâmplat.Tu ești fericit.Ți-ai eliberat sufletul acum.

Mai ai o singură misiune.

Sprijină-te de balustrada care va schimba viețile altora în gara în care te-ai regăsit și tu.

Te întorci și privești imensitatea clădirii,spunând "Mulțumesc!".

Îngeri.

   Suntem atât de fragili.

   Atât de fragili,încât credem în magie la orice pas.Nu vrem să recunoaștem,dar o știm cu toții.Avem nevoie de îmbărbătarea că nu suntem pierduți,că dacă vom cădea cineva ne va prinde,și atunci ne refugiem în magie.Nu se poate defini exact pentru că ne e o operație matematică.E o stare,o speranță,un mod de viață care ne oferă încredere în fiecare zi.E un cuvânt.Nu ne putem juca niciodată cu aceste cuvinte.Ele nu sunt decât taine pe care nu le vom descoperi niciodată pentru că sunt mult prea complicate pentru a te gândi că ele reprezintă ceva mai profund decât magia.Nici măcar nu mai faci efortul de a le învăța pe toate pentru că îți vor scăpa oricum.Pe deasupra,sunt și periculoase.Ai lansat doar un exemplar din acesta pe care l-ai considerat ajutător și ai sărit în aer cărând după tine vise pe jumătate clădite;și atunci te oprești la acest cuvânt ca în fața unei bariere.Nu e una obișnuită care spune: STOP! Drumul tău se închide aici! ci,din contră,ne ajută să visăm inimaginabilul.Ar fi mult prea complicat să trăim fără să visăm pentru că am muri imediat.Am comite iremediabilul care ne-ar urmări ca o fantomă în noapte, ca o crimă pe care nu o putem recunoaște din cauză că suntem mult prea conștienți că nu vom mai avea aripi cu care să zburăm.Știm bine că pe lângă ceea ce ne considerăm a fi,suntem cu toții păsări(sau îngeri) și nu putem zbura fără aripi.Tocmai de aceea suntem așa de fragili.Ai retezat o aripă,îți va fi și ție retezată o aripă.Asta doar pentru că ai lansat dinamita și primul lucru care îți trece prin minte e că ai distrus totul.Dar tu crezi în magie,așa-i?Oare ai distrus tot ce aveai în jur? Ți-ai dezlipit genele și ai văzut flori,stele și umbre de magie.A fost acolo doar pentru că TU ai crezut în ea și va fi acolo mereu.Magia a fost acolo.Nu se termină aici.Continui să privești în jur și nu-ți rămâne decât sentimentul de uimire de care involuntar nu poți scăpa.Ai din nou o aripă.S-a refăcut,e acolo, și nu vrea decât ca TU,omule frumos,să visezi și să speri.Tocmai ți-a demonstrat că nu ești pierdut și că nu vei fi niciodată chiar dacă tu crezi asta.Ai o cursă de terminat.Vei trece peste atât de multe obstacole, încât atunci când vei ajunge la final nu-ți vei aminti nimic în acel moment.Vei fi doar incredibil de fericit că ți-ai asumat riscul de a zbura prin viață și te vei bucura enorm că ai făcut cunoștință cu magia.Ai atins-o,ai văzut-o sau ai simțit-o.E suficient.Vei fi cel mai fericit om din lume.       Asta spui tu.Asta spun toți,dar nu vei fi singurul.Și atunci îi vei descoperi pe ei. Pe cei pe care i-ai rănit,pe cei care te-au rănit și pe cei care te-au ajutat.Vor fi toți acolo și vă veți bucura că ați terminat cursa împreună.Așa e! Nu i-ai văzut pentru că ai fost mult prea bucuros să te vezi pe tine la sfârșit,să vezi cum aripile tale s-au tot regenerat pentru că ai crezut în magie.Vei mai crede,așa-i?Te-a salvat.Te-a adus la finalul cursei.Se vede pe chipul tău o urmă de ezitare și te întrebi din nou: Acum ce se întâmplă cu mine? Sunt la finalul cursei,ce va urma? Acum cred în magie! Trebuie să mă ajute!Privești iar în jur și îi vezi pe ceilalți.Nu au toți aripi.Unii sunt triști,alții fericiți.Abia apoi realizezi că nu sunt toți.Unde sunt ceilalți?Te panichezi.Cei pe care îi cauți nu au ajuns la finalul cursei.TU ai fost salvat.TU ai crezut.Ei nu au făcut-o.Acum vrei să te întorci înapoi pentru a-i salva.Acum 5 minute erai absolut sigur că totul e perfect.Ai avut nevoie de minute întregi ca să-ți dai seama cât de fragil ești.Cât de fragili suntem.

   Să-ți spun un secret.Nici măcar acum cursa ta nu e gata.Aici ești doar TU,însă tu ești legat de toți ceilalți.Adu-i pe calea cea bună!Ajută-i să ajungă unde ai ajuns și tu.EI s-au rătăcit,TU nu.Fă-i să creadă în magie și atunci vei fi cu adevărat fericit.Pe șirea spinării ți-a trecut un fior,apoi pe cer a apărut o rază de soare.Era pentru tine.Te-a îndrumat.Acesta a fost primul pas.Acum fii fericit și oferă aripi.Cu toții trebuie să zburăm.Fii îngerul în care ei nu au crezut cu ardoare!

   M-am trezit din acest vis.Mie mi-a luat ani întregi să-mi dau seama.Ție ți-am oferit 5 minute și te-am purtat într-un spațiu neverosimil în care eu am crezut.Magia va fi mereu aici.Simt furnicături în degete.E prezentă.Visează și nu te lăsa spulberat de nimic!Ai nevoie permanentă de sprijin.Nu îl găsești oriunde. Visează pentru că...

  Suntem atât de fragili.

Ascensiunea regelui #2

   Locuiesc într-o cutie de chibrituri.E modestă și mă face să mă simt protejată.Asta,poate pentru că nu ocup un spațiu prea mare în ea.E goală aproape tot timpul.Cel puțin în ultima vreme,singura persoană care a mai locuit cu mine a fost reflexia din oglindă pe care oricum am preferat în schimb să o acopăr ca să fiu sigură că am un spațiu strict personal.

   De-a lungul timpului am încercat să o decorez cum am putut mai bine(pentru asta chiar m-am străduit să cobor până la magazinul din colț) și cred că mi-a ieșit.Sunt mulțumită de ea.Am o masă de cafea și o tablă de șah pe care am înaintat cu un pion împotriva adversarului meu.Pe peretele stâng atârnă un evantai mare în stil japonez pe care tata mi-l oferise acum 6 ani de ziua mea.A trecut mult timp de atunci,dar încă sunt prea mulțumită de aspectul pe care îl dă camerei mele ca să îl dau jos.Și,oricum...Ce aș putea să fac cu el?Să îl arunc pe geam,să îl las în fața ușii de la intrare sperând ca să îl vadă cineva care îl va lua fără să bată la ușă și să mă întrebe ce e cu el?Nu,mai bine îl las așa cum e acum.Face camera mai frumoasă.Am o saltea goală,mă simt ca la închisoare,și nu am prieteni.3 lucruri esențiale despre mine.

   Ultimul prieten care îmi mai rămăsese mi-a furat un pion la ultima mișcare. De atunci nu ne mai vorbim.Dar e mai bine așa...În viață trebuie să pierzi pioni pentru a-ți da seama că încă mai ai regele,fară de care jocul nu poate fi câștigat.

   Odată,când am coborât până la magazinul de jos ,am găsit acea bucată de oglindă spartă.Spunând toate acestea,îmi dau seama că nimic din această ,,cutie'' nu-mi aparține cu adevărat.Deși era așa de prăfuită că abia am reușit să îmi văd imaginea în ea,am hotărât că ar arăta bine în camera mea aproape goală.Nu am împodobit niciodată pereții cu ghirlande și nici nu am făcut bradul de Crăciun de când sunt singură.Nu mai are nici un farmec. Avea acum câțiva ani când primul lucru pe care îl făceam în dimineața lui 25 decembrie era să mă trântesc pe jos,sub brad,să privesc luminițele din pom și să primesc acordul alor mei ca să văd ce se află în cutiile meticulos decorate.

  Acum,prefer florile cu soț.Primăvara e anotimpul meu favorit pentru că pot face rost de maci roșii.Macii de câmp au fost dintotdeauna florile care m-au făcut să mă simt fată.Nu mi-au plăcut trandafirii,așa cum le plac fetelor obișnuite,ci macii pentru că sunt puri și pentru că necesită îngrijire specială,fiind foarte sensibili.Nu trebuie să riști niciodată să pierzi vreo petală pentru că îți poate genera frică.Nu-ți poți imagina decât faptul că așa ești și tu ,și că singurul lucru pe care îl vei izbuti în viață va fi să te ofilești. Aș putea fi un mac roșu.Nu m-aș sătura niciodată să stau pe un câmp și să aștept ca soarele să-mi lumineze fața.Cum spuneam,îmi plac florile cu soț.De când l-am pierdut pe bunicul,am mereu un buchet de flori cu soț în casă.Majoritatea sunt ofilite bineînțeles,din cauza indiferenței mele.Poate că așa sunt și eu.Nu le-am considerat niciodată aducătoare de ghinion și nu am aplicat niciuna din aceste superstiții sau obiceiuri de care țin cont numai oamenii foarte interesați de ei și de ceea ce cred ceilalți despre ei.Eu nu sunt așa.Nu sunt decât o iluzie optică.Nu te poți hotărî niciodată ce vezi cu adevărat în mine și nici ceea ce vezi pentru prima dată.Nu o să vezi nicicând împătimita șahului simbolic,ci doar o fată care nu-și știe încă rostul în lume...

   Încă mă gândesc la o strategie cu care aș putea doborî nebunul care îmi stă în cale,făcându-mi imposibilă calea de a ajunge la rege.

Ce am făcut când am privit 2014 peste umăr?

   Nu mi-a venit nimic în minte, așa că am rotit privirea spre stânga camerei. Nu am văzut pe nimeni.Nimeni nu era prezent.Plecase.Am răscolit praful ca să fac atmosfera mai incitantă,să simt efectiv că mă înec, că suport o consecință ca să descopăr ceea ce va urma și am trecut de prima probă.Ce să vezi? În fața lor stăteau bibelouri de care nu am putut niciodată să scap și diverse pușculițe,obiecte de birotică  pe care chiar nu am avut unde să le împrăștii ca să nu simt că mi se aglomerează spațiul personal pe o rază de 1 m².Am început să citesc titlurile cu sufletul plin de nostalgie.

   Am explorat lumea incredibil de interesantă împreună cu Jacob și am văzut cum e răpită Miss Peregrine,m-am dat cu sania împreună cu Jonas și am văzut lumea în alb-negru,n-am aflat care a fost de fapt alegerea Sofiei și nici dacă a ajutat-o sau nu să-și trăiască viața,nu am fost a 5-a femeie care să se îndrăgostească de Georges Duroy ,dar mi-a plăcut enorm cum Maupassant le-a făcut pe cele 4 ''cucoane '' să viseze la același Bel-Ami,n-am descoperit nici ''Adolescentul'' lui Dostoievski și nici franceza lui Pierre Magnan n-am citit-o.Mi-am aruncat degetele peste alte 3 volume pe care le-am citit cu doi ani în urmă,așa că nu are rost să le amintesc aici.Nimic din vremea aceea nu se vrea a fi amintit.Vreau să fie ceva concret,să-mi văd realizările literare ale acestui an,pentru că sunt unele din cele mai importante lucruri pentru mine.În continuare, am trăit în război,și în Germania,și am furat cărți cu Liesel cea mânuită de Markus Zusak,dar nu am descoperit nici acum, după atâtea luni de împrumut, de ce tipa asta spre care Katja Millay și-a îndreptat reflectorul își detestă mâna stângă. Sigur voi afla și atunci voi fi mai liniștită.Trecând la următorul raft,pot menționa cu mândrie că m-am ''Metamorfozat'' prin poeziile profei de bio,însă n-am întors paginile ''Iubirilor Caraghioase'' ale lui Kundera și nici nu am îndepărat ''Perdeaua'' ca să descopăr,cel mai probabil o nouă lume,asta doar pentru că a trebuit să văd care-i treaba cu Moromete și familia lui.Habar n-am ce ar trebui să-mi exprime titlul "Ferdidurke" pe care îl transcriu cu greu de pe coperta roz, dar presupun că voi afla curând.Jorge Luis Borges mi-a dezvăluit anul ăsta un secret: că există cărți de nisip.Nu aș fi crezut-o niciodată,dar iată că în fiecare zi aflăm ceva nou.În ultima săptămână a lui 2014, am aflat că suntem cu toții speciali chiar dacă ne considerăm plictisitori cu ajutorul celor "O sută de nume" și mi-am ridicat puțin moralul.Nici de "Tess D'Urberville " nu știu nimic, și nici ce-mi spune Noul Testament.Am țintuit cu privirea volumele lui Sparks și am trecut mai departe.Nu e nimic de zis.Doar fapte.Anul ăsta am "fumat" metafore cu Augustus și am căutat-o pe Alaska.Mai trebuie să iau micul dejun la Tiffany,să ucid o pasăre cântătoare chiar dacă nu-mi doresc asta,să văd care era legătura dintre ''Balzac și Micuța Croitoreasă Chineză'' și să descopăr ''Viața secretă a albinelor''.

   Doamne, am făcut atât de multe anul acesta.Nu mai sunt tomuri pe raftul de jos, dar sunt multe în raftul minții mele.Am răsfoit DEX-ul ca să pătrund în viziunea lui Cărtărescu,am făcut sacrificiul de a citi versuri pentru Shakespeare,am fugit de la internatul lui J.D.Salinger,am plâns și am râs cu ''Emma'' și "Jane Eyre",am trăit cei "12 ani de sclavie" cu Northup,m-am simțit infinită cu Charlie,am trăit în Afganistan timp de 2 romane datorită ghidului meu, Khaled Hosseini, și am plâns chiar dacă a trebuit doar să înalț un zmeu,l-am căutat pe Algernon și l-am visat pe Mr. Darcy,am trăit pe o insulă pustie și am fost "Împăratul muștelor",am văzut luminița verde și credeam că am văzut-o pe partea cealaltă pe Daisy,dar ea era mai aproape decât credeam,mi-a intrat nisip în ochi la propriu când am citit pe plajă "Zahir",am fost și pe la circ,și prin India cu Eliade,dar și cu câteva secole în urmă am trăit,iar de vină e Mark Twain.Ce-i drept, am zburat și pe calul lui Harap-Alb,am asistat și la moartea lui Ion,am trăit și în lumea Micului Paris cu Călinescu,am văzut cum un puști de 16 ani poate să învețe o femeie să citescă,și mi-a plăcut enorm povestea lui Bernard Schlink,am ajuns pe Pământ cu "Micul Prinț", am fost "La țigănci" și am stat într-un pat ca să citesc scrisorile Emilei primite de la Ladima.

    Anul acesta am străbătut multe plaiuri, am trăit și mai multe vieți, și am fost în locuri în care nu m-aș fi gândit niciodată că o să ajung.Nu m-am simțit niciodată mai bine de atât.

    Deja s-a pus din nou praful pe etajeră și s-a întunecat afară.M-am hotărât. Asta voi face.Iau rucsacul înflorat,așez cu iscusință înăuntru cartea fetei care își detestă mâna stângă și eu încă nu știu de ce,dar nu mai iau nimic material cu mine.Doar trupul și sufletul mă vor însoți în călătoria asta. Nu știu cât va ține,în jur de 400 de pagini,câteva anotimpuri sau câteva locuri speciale cu oameni speciali.Mereu am găsit oameni diferiți aici. Nu pot dezvălui nimic.2014 s-a dus,chiar dacă eu eram astă vară în turnul lui Merlin și îi ascultam balivernele.

   Câte lucruri ne oferă viața!Chiar ar trebui să avem grijă de noi...