Părul și fața arătau dulce.Bretonul îi atârna peste ochii verzi accentuați de ochelarii cu ramă de catifea peste care se uita în jur.Nu era ok. În fața lui stătea un strat de furie și melancolie în același timp pierzându-și din fire dar ne dând afară prea multe.Se gândea. Dar era nostalgic.Își dorea multe. Asta știam despre el.Visa la multe lucruri.Nu erau imposibile, dar nu avea cine să le scoată din acea cochilie sub care stăteau.Gândurile stopau, nu mai funcționau, și faptele își făceau de cap. Poate a regretat lucruri, poate nu.Nu știu.Nu știu ce să fac.
     În timp ce zâmbea, gropițele făceau furori.Avea un suflet bun însă necunoscut de cei din jur.NU era tratat așa cum trebuia de restul lumii. Dar lumea era proastă. Lumea nu știa.Judeca doar după comportament și fizic.Dar nu e așa. Nu așa se cunoaște un om...
     Îi zbârnâia fața când se întâlnea cu ea. Dar ea nu vedea.Cărțile erau o pasiune comună.Dar ea s-a schimbat în timp.Nu-i mai plăceau aceleași cărți și se distanțau tot mai mult.Venise și vacanța. Ignoranță totală.Nu mai aveau unde să se vadă. Ea avea multe idei, dar nu știa dacă îi vor plăcea lui. A renunțat. Și totul s-a răcit. A dispărut și vroia să fie recuperată. Dar nu era sigură dacă se poate...