M-am gândit adesea cât e de perfectă viața noastră fără perfecțiune.Am descoperit că întâlnim obstacole cu fiecare adiere a genelor,în fiecare moment de străpungere a timpului de care nici măcar nu ne dăm seama cum ne afectează.Știm doar că lucrurile se schimbă,,dar nu știm niciodată cum și iată-ne trecuți de vreme și nostalgici după momentele care ni s-au impregnat în suflet și în minte.
De ce am mai avea nevoie dacă am avea totul?Nu, răspunsul nu e: de nimic.Am avea necontenit nevoie de fericire.Asta doar pentru că fericirea nu o să cadă niciodată din cer.Și pentru că e inepuizabilă într-o viață imperfectă.Credem cu putere că nu e așa,dar analiza timpului dovedește inversul.
Ne vedem adesea cuprinși de frica că mâine ar putea fi mai rău decât azi,dar primim impulsul fericirii de fiecare dată când descoperim că de fapt nu e așa, că mâine poate e o zi bună,neașteptat de bună.Și lucruri asemenea se întâmplă mereu însă omenirea nu mai reflectă asupra impulsului, ci asupra banilor sau a dorinței de a-i mulțumi pe ceilalți. Bun la ce? E pur și simplu o dietă pentru suflet a cărui consecință e măcinarea treptată a ceea ce rămâne după fiecare doză în care te-ai hotărât să zdrobești o parte din tine.
E doar un simț spiritual al sufletului meu. Voi, hrăniți-vă cu el.
PERFECȚIUNE acumulată prin IMPERFECȚIUNE.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cum a fost pentru tine să citești ceea ce am scris eu mai sus?